10/09/2025
POVESTEA VIEȚILOR NOASTRE CA TINERI ÎNTR-O ȚARĂ CUM ESTE ROMANIA
Partea a I-a
Cand un tanar deschide internetul la secțiunea “construcții rezidențiale”, vrand sa achizitioneze o locuinta, vede ca o locuință cu suprafață modestă costă atat de mult incat, coroborat cu un credit bancar luat pe durata a treizeci de ani, cu dobândă variabilă, îl face pe respectivul tanar să prefere culcușul cald din casa părintească, migrația sau, în cel mai rău caz, o bancă în parc, decat să ajunga sluga unei bănci și furat pe față de banci si antreprenorii în construcții. Si atunci, forțat de împrejurări, alege… Ori migreaza, devenind tot sluga, dar în țări străine, unde e mai bine plătit decat în țara sa, ori, din motive ce țin de suflet (părinți bătrâni, iubit / iubită etc.), se resemnează și ia în piept greutățile de acasă… Iar atunci cand tanarul trece de 30 de ani și este obligat (negăsind altă soluție) să recurgă la mijloacele oferite de societatea românească, pentru ca trebuie să se casatoreasca (iubitul / iubita o / îl presează), să intre în rândul lumii, să facă la randul sau copii etc., recurge la gestul sinucigaș de a semna un contract de împrumut cu o banca și de a cumpara un apartament arătat de antreprenori pe hârtie, fiind neconstruit încă, lăudat nevoie mare, naiv și entuziast, va crede ca acela va fi visul sau împlinit… rezolvarea tuturor problemelor sale. Si așteapta răbdător, platind rate împovărătoare, muncind ca un animăluț de povară la două (și chiar trei) servicii cat este ziua de lungă, plătind în această perioadă chirii nesimțite, suportând costuri suplimentare, justificate(?) de antreprenor si banca într-o limba tehnică dubioasă… inghitind răbdător în sec, mangaindu-si iubitul / iubita și îmbărbătându-l / imbarbatand-o în scurtul timp în care se intalnesc între cele două servicii la care s-au angajat pentru a putea achita ratele bancare și a suporta fluctuația costurilor acestora, chiria fluctuantă (de fiecare dată numai într-o singură direcție, în sus), crizele financiare generate fie de sistem, fie de hoții guvernamentali, care distrug în loc să construiască, furand periodic din bugetul statului, cumpărându-si cu banii furați vile somptuoase și castele în străinătate.
Tanarul nostru plin de optimism, care speră ca va prinde și zile bune odată cu votul pe care l-a dat o dată la patru ani… parcurge, plin de speranță (facand slalom printre noroaiele de pe șantier la sfarsitul fiecărei săptămani), drumul pana la viitoarea sa locuință, să vadă împreună cu iubitul / iubita sa cm se construiește apartamentul sau din beton armat, aflat la marginea orașului, cu drumuri desfundate și infrastructura aproximativă… ca să nu spun aproape inexistente. Dar se bucură ca un copil, alimentandu-si visele si speranțele… Chiar dacă sacrificiul este disproporționat, el nu il vede. Acea cutie din beton armat il motivează în lupta sa cu greutățile, sperand, cu naivitatea tânărului, într-un miracol care îl va ajuta să depășească toate greutățile…
Va urma
