04/09/2023
Auzim expresia "cutare își trăiește viața de azi pe mâine" și cu alte valențe decât cele referitoare strict la premisele materiale ale cuiva, respectiv referindu-se la carențele realizărilor și relațiilor social-umane ale celui în cauză, și implicit la starea sa psihică pe termen lung - "fericit/nefericit".
Păi mă gândesc că dacă până și perceptul "Dreptului la Viață" este complet utopic luat ca "drept", viața manifestându-se de fapt doar în limitele f vagi, pur probabilistice, noroc-ghinion - adică momentul acela exact când îți va pica un ghiveci, sau orice altceva în cap, respectiv de ex. cel de lângă tine își poate schimba în orice moment și în orice fel statutul, sau ți se schimbă ție starea, conjunctura/arealul, adică se poate schimba tot ceea ce nu depinde de tine - că nici măcar tu nu depinzi de tine - și astfel de fapt "se întâmplă oricând orice"...
Cum naiba de reușim să percepem practic complet aiurea vreo formă de siguranță mai ridicată în premisele derulării propriei vieți, da, a oricui și în absolut orice context social, material, etc, respectiv cm de putem avea cu toții - sau mai exact cm putem aspira la - acea senzație de "constant și sigur pe o perioadă foarte lungă", în orice relație cu alt om, cu alții în general, cu mediul înconjurător, cu natura, cu societatea, etc... altfel decât "la noroc", adică de fapt doar "de pe azi pe mâine"?
Deci expresia "a trăi de azi pe mâine" nu-i de fapt cam pleonastică?
Oare o fi încercat cineva vreodată pe undeva să cultive în mod organizat educațional-social opusul, respectiv "o știință a gestionării premiselor reale ale vieții", în locul investițiilor permanente și felurite făcute de oameni în întreținerea acestei percepții teatrale, adică în locul acestei minciuni auto-induse - implicit indusă tuturor - de milenii, pe care o percepem cu toții ca scop suprem firesc?...:
"O fericire sigură și constantă pe termen lung - practic pe termen complet nedefinit - în orice moment în care ne gândim la ea".
Da, eu cam înclin să cred că ne-am mișca "mult mai vioi și mai cu talent" prin propriile vieți, implicit cu efecte mult mai plăcute, mai dese, și mai intense, dacă percepția de bază cultivată la nivelul întregii societăți ar fi cea reală implicită, respectiv cea de: "de azi pe mâine", în locul acestui vis practic permanent auto-indus și auto-întreținut în mod forțat și chinuit, acest modus vivendi omniprezent "firesc" în ciuda faptului că ni s-a demonstrat tuturor dintotdeauna în mod banal matematic-probabilistic, că e... complet utopic.
.. sau poate că oamenii sunt efectiv construiți astfel încât pt a putea crede și simți că trăiesc, trebuie să aspire permanent și utopic făcând pe dos, tinzând astfel doar către "excepții și anomalii" dpdv probabilistic, trebuind astfel să visăm permanent la situații plăcute stabile și constante - la "fericiri", pt a contracara viața însăși ca fenomen efemer, viața fiind tot o excepție dpdv probabilistic, practic cam... o utopie?
Cu toate că sună f tentant, poetic, plăcut-romanțat (sintagma cu fragilitatea probabilistică și efemerul existenței în general fiind f des folosită doar din lipsă de altceva mai bun), de fapt nu s-a reflectat niciodată câtuși de puțin într-o percepție generală realistă, nicidecum comportamental, neexistând nici cea mai mică legătură sau asemănare - recursiv - între percepția respectiv comportamentul și entropia elementelor componente ale paradigmei - adică noi ăștia, oamenii ca "protagoniști ai percepției existențiale", și... constructul paradigmei, da, aia mare a existenței, iată, despre care tot zicem poetic chestii profunde, doar prefăcându-ne că știm efectiv că-i f puțin probabilă, ca atare... fragilă și efemeră.
- F.Bărbuț®
